„Am învățat să iubesc ca să pot să fiu iubit.” Octavian Paler
Am învățat că nu contează locul în care trăiești, ci oamenii alături de care trăiești, pasiunea pe care o simți față de viață, față de oameni, în fiecare moment, bucuria pe care o simți în fiecare clipă. Viața nu este o destinație, ci o călătorie. Să nu îți fie frică să călătorești, să pleci în direcția pe care sufletul tău o cere. Să nu îți fie frică să alegi! Să îți fie frică să trăiești în același loc și să nu fii fericit/ă și împlinit/ă.
Viața este o aventură permanentă. Să nu îți fie frică de aventură, să îți fie frică de rutină, de blazare, de nefericire, de singurătatea în doi, de regrete, de vise frânte și aripi tăiate. Să nu îți fie frică să cobori la o anumită stație și să urci la alta. Să îți fie frică să stai prizonier/ă într-un tren care nu (mai) duce nicăieri. Să nu îți fie frică să pleci în lumea mare după omul drag! Să îți fie frică să stai în aceeași casă cu un om pe care îl privești și îl simți ca pe un străin. Să nu îți fie frică să pleci în orice direcție, la un moment dat! Să îți fie frică să nu pleci în nicio direcție, niciodată!
Am învățat că viața nu se măsoară în ani, ci în momentele care îți taie respirația, în râsetele care răsună în suflet, în lacrimile care spală și vindecă. Să nu îți fie frică să simți, să iubești cu toată inima, chiar dacă uneori doare. Să îți fie frică de o inimă care tace, care nu mai tresare, care nu mai visează.
Am învățat că oamenii vin și pleacă, dar cei care contează lasă urme adânci, ca stelele pe cerul nopții. Să nu îți fie frică să îi lași să plece pe cei care nu îți mai aparțin. Să îți fie frică să te ții strâns de cineva care te împiedică să îți întinzi aripile și să zbori înalt, cât mai înalt.
Am învățat că greșelile sunt lecții, nu lanțuri. Să nu îți fie frică să greșești, să cazi, să o iei, mereu, de la capăt. Să îți fie frică să nu încerci, să nu lupți, să nu te ridici. Drumul vieții nu e mereu drept, dar fiecare pas, fie el și șovăielnic, te duce mai aproape de tine însuți. Să nu îți fie frică să te schimbi, să te reinventezi, să te redescoperi. Să îți fie frică să rămâi același/aceeași, când sufletul îți cere altceva. Viața e un dans, iar tu ești dansatorul/ dansatoarea. Nu te opri din dansat, indiferent de melodie. Și, mai presus de toate, să nu îți fie frică să fii tu, cu adevărat, în fiecare clipă a acestei călătorii numite viață.
Am învățat că libertatea adevărată nu e doar despre a pleca, ci despre a te regăsi în fiecare pas pe care îl faci. Să nu îți fie frică să îți asculți vocea interioară, chiar dacă e un murmur în mijlocul furtunii. Să îți fie frică să o ignori, să o înăbuși, să o lași să se stingă, căci ea e busola care te ghidează spre ceea ce ești menit/ă să fii. Să nu îți fie frică să fii vulnerabil/ă, să ceri ajutor, să recunoști că nu știi totul. Să îți fie frică să te ascunzi în spatele măștilor, să te prefaci că ești altcineva, să te pierzi în mulțime.
Dă-ți voie să fii curajos/curajoasă, să strălucești, să îți spui povestea, să lași urme pe unde treci, căci lumea are nevoie de lumina ta, iar tu ai nevoie de curajul de a o împărtăși. Am învățat că fericirea nu e un trofeu pe care îl câștigi o dată pentru totdeauna, ci o flacără pe care o întreții zi de zi. Să nu îți fie frică să cauți bucuria în lucrurile mărunte: o rază de soare, un zâmbet, o poveste nerostită. Să îți fie frică să treci prin viață fără să observi aceste daruri, fără să le prețuiești.
Am învățat că timpul este cel mai prețios tovarăș, dar și cel mai nemilos hoț. Să nu îți fie frică să îl folosești pentru a visa, a crea, a iubi. Să îți fie frică să îl irosești pe ceea ce nu îți hrănește sufletul, nu te face să crești și te ține pe loc. Fiecare secundă e o șansă de a alege din nou. Am învățat că nu există „prea târziu” pentru a începe, dar există „prea devreme” pentru a renunța. Să nu îți fie frică să o iei de la zero, să construiești din ruine, să pictezi pe o pânză goală. Să îți fie frică să te oprești înainte de a vedea ce minuni poți crea. Viața e un atelier nesfârșit, iar tu ești artistul/artista.
