”Restul e tăcere!” William Shakespeare
A tăcea, tăcere… Un verb, un substantiv, mii de emoții, gânduri, simțiri și trăiri! Tăcere – cuvânt cu o rezonanță profundă în existența noastră! Viață, tăceri și tăceri… Tăceri care unesc, care despart, care ucid, care vindecă.
Tăcem atunci când simțim atât de multe, dar nu le putem exprima. Tăcem când înțelegem profund și nu mai are rost să verbalizăm, fie pentru că suntem prea obosiți, fie pentru că știm că nu am fi înțeleși. Tăcem pentru că nu mai avem nimic de spus. Tăcem pentru că, orice am spune, nu am putea schimba nimic. Tăcem pentru că, dacă am vorbi, lumea întreagă s-ar schimba. Tăcem pentru că tot ce am spune s-ar întoarce, nedrept, împotriva noastră.
Tăcem pentru că esența a ceea ce simțim nu poate fi redată în cuvinte. Tăcem pentru că, oricum ne-ar sta trupul, sufletul ne este în genunchi, pentru că, în jurul nostru, în loc de poduri, simțim ziduri, pentru că, deși aproape fizic, ne simțim atât de departe de toți și de toate. Tăcem, iar această tăcere de gheață ne distruge mecanismul interior, cel existențial, ne împietrește gândurile și ne coclește sufletul. Tăcem și privim în gol filmul vieții noastre.
Dar tăcem și pentru că ne este cald, bine și lumină în suflet. Tăcem pentru că limitarea cuvintelor ar distruge liniștea din ființa noastră, pentru că înțelegem și simțim dincolo de cuvinte, dincolo de fapte. Tăcem pentru că sufletul nostru se simte împlinit, iubit și ocrotit, pentru că sufletele care se iubesc cu adevărat au un limbaj al lor, un limbaj plin de sens, un limbaj fără cuvinte. Tăcem pentru că ne simțim atât de aproape de omul iubit, de oaza noastră de divinitate și frumos.
Tăcem, iar această tăcere ne vindecă temerile, dezamăgirile, fricile, amintirile și neputințele. Tăcem și, prin această tăcere, ne simțim împăcați cu noi înșine, cu viața, cu omul iubit, cu tot ce ne înconjoară. Tăcem și, prin tăcere, construim o lume nouă – lumea noastră plină de curaj și speranță, lumea noastră sfântă în care ne refugiem când viața ne lovește de pereți. Tăcem pentru că sufletul care ne iubește cu adevărat știe să citească printre rânduri, printre gânduri, printre tăceri. Tăcem! Este liniște, suntem noi, suntem ACASĂ!
Tăcem pentru că tăcerea este, de cele mai multe ori, cel mai bun răspuns – sau poate singurul – pe care îl putem oferi. Un răspuns care ne zguduie sufletul, care ne încălzește ființa, care vine, poate, prea devreme, prea târziu sau la timp. Tăcem și, în fiecare moment al vieții, depinde de noi să facem diferența între tăcerile care ucid, tăcerile care vindecă, tăcerile care despart și tăcerile care unesc!
