”Iubirea ta plus neiubirea mea este egal cu zero.” Gigi Stanciu
Stăteam acum câteva zile și ascultam muzică pe YouTube. La un moment dat, din listă, începe piesa celor de la Nazareth, Love Hurts –”dragostea doare”. Instant, mi s-a pus un nod în gât și mi-a venit să plâng. Cu câteva zile înainte, stătusem la povești cu o prietenă dragă, care îmi spunea că a suferit destul, că i-a ajuns și că nu mai vrea să se îndrăgostească. Alt nod în gât…Mă uitam în ochii ei buni și calzi și, reflectând la ce m-a învățat viața, mă gândeam cum să o fac să înțeleagă că nu iubirea doare, ci neiubirea. Am luat-o în brațe și i-am vorbit sincer, așa cum fac mereu.
Suflet drag, nu dețin adevărul universal, nu mă consider cea mai isteață sau cea mai experimentată persoană din lume! Tot ce îți spun vine strict din experiența mea, din perspectiva mea, din lecțiile pe care viața mi le-a oferit. Nu iubirea este cea care doare, ci neiubirea! Iubirea, fie că vine pe așteptate sau, de cele mai multe ori, pe neașteptate, ne vindecă. Neiubirea ne rănește. Iubirea ne face un întreg, neiubirea ne sfărâmă în bucăți de suflet, de trăire, de viață. Iubirea îți luminează chipul, gândurile și sufletul, în timp ce neiubirea îți aduce nori în priviri, furtuni în suflet și haos în trăire.
Neiubirea te exclude din vise, planuri, experiențe, dorințe; te ignoră. Iubirea, în schimb, își face mereu timp, include, îți arată în fiecare secundă că ești important, că faci parte nu doar din sufletul celuilalt, ci și din toate planurile lui. Neiubirea găsește scuze, iubirea găsește soluții. Neiubirea e mereu grăbită, în criză de timp. Iubirea, însă, găsește mereu timp pentru omul drag. Pentru iubire, ”nu am timp” nu există! Chiar și cinci minute înseamnă timp – timp pentru un te iubesc sincer, pentru a întreba omul drag ce mai face, dacă e bine, dacă a avut o zi bună. Cinci minute pot face diferența între iubire și neiubire. Cinci minute îți pot schimba viața radical și ireversibil.
Neiubirea e despre eu, iubirea e despre noi. Un om care iubește sincer nu se gândește doar la el. Iubirea e despre doi oameni care se respectă, se ajută, se motivează, se susțin, se încurajează și evoluează împreună. Tu ești eu – te simt, te înțeleg așa cum mă simt și mă înțeleg pe mine. Din neiubire, oamenii te mint în față, uneori cu zâmbetul pe buze. Îți spun că te iubesc, că sunt lângă tine, că nu pot fără tine, dar dispar la prima adiere de vânt, nu doar la furtună. Din iubire, chiar și când le e teamă, chiar și când îndoielile le macină sufletul, ei rămân lângă tine. Chiar și atunci când le spui să plece. De multe ori, ce spunem cu gura nu e ce vrem cu sufletul. ”Pleacă” poate însemna „rămâi”. ”Lasă-mă în pace” poate fi, de fapt, ”nu pleca, iubește-mă așa cum sunt, mai ales acum, când mi-e frică”. Nu te lua după vorbe – privește ochii celui care îți vorbește. Ochii nu mint niciodată.
Neiubirea e despre ”ce primesc din relația asta”. Iubirea e despre ”ce pot să-ți ofer astăzi, cum pot să te înțeleg mai bine, să te ascult mai mult, să te iubesc mai profund, să-ți aduc mai multă liniște, bucurie, zâmbete”. Neiubirea te lovește unde doare mai tare, când te aștepți mai puțin, prin cine poate nu te aștepți. Iubirea vine și mângâie. Cea mai frumoasă dovadă de iubire e să mângâi exact acele locuri unde omul drag a fost lovit, căci doar așa rănile se vindecă. Neiubirea înseamnă voci ridicate, uși trântite, pumni bine plasați, traume, răni sufletești. Iubirea înseamnă comunicare, șoapte, liniște, bucurie. Neiubirea e distanță – în gesturi, cuvinte, trăiri. Iubirea cere apropiere în fiecare secundă, în toate felurile și nuanțele. Neiubirea alungă, disprețuiește; iubirea cheamă, apreciază. Neiubirea te face să simți culmile disperării, iubirea te ridică pe culmile bucuriei și extazului.
De câte ori, suflet drag, ai fost rănit când îți țineai omul drag în brațe, când priveați împreună un apus superb, când râdeați din tot sufletul, când făceați dragoste cu dor, cu trăire profundă, cu pasiune sinceră? De câte ori ai fost rănit când, obosiți, dar fericiți, adormeați zâmbind unul în brațele celuilalt, sau când, somnoroși, vă băteați cu pernele și râdeați ca niște adulți cu suflet de copii? Când, mână în mână, suflet lângă suflet, vă plimbați prin locurile voastre dragi, povestind despre orice? Când, într-o seară târzie de toamnă, stăteați îmbrățișați în pat, privind filmul preferat sau citind cărțile voastre dragi? Când vă priveați pruncii făcând primele năzdrăvănii și primii pași, descoperind prin ei magia așteptării lui Moș Crăciun? Când, prin ochii lor, învățați să priviți viața dintr-o perspectivă nouă? Când, împreună cu cei dragi, vă bucurați la masă de Învierea Celui fără de moarte? Când ai fost rănit când omul drag îți făcea surprize, îți spunea cât de mult te iubește, cât de mult însemni pentru el, câtă liniște și bucurie îi aduci prin simpla ta prezență? Niciodată? Exact, pentru că asta e iubirea, cu adevărat!
Ceea ce te-a rănit, te rănește și te va răni mereu e neiubirea. Învață să faci diferența, pentru că doar așa vei putea face alegerile corecte.
