„Unde este iubire, este viață.” Mahatma Gandhi
Fugind de tine, am crezut că scap. Am crezut că pot lăsa în urmă umbrele tale, ecoul râsului tău, atingerea caldă a privirii tale care mă învăluia cândva. Am alergat pe străzi pustii, prin nopți fără stele, prin zile cenușii, sperând că distanța va șterge durerea, că pașii mei grăbiți vor acoperi golul din suflet. Dar, fugind de tine, am descoperit ceva mult mai dureros: am fugit de mine.
Tu erai parte din mine. Nu doar o poveste, nu doar un capitol, ci o fărâmă din ceea ce sunt, din ceea ce am fost și din ceea ce aș fi putut deveni. În tine am văzut speranțele mele nerostite, visele mele ascunse, bucuriile și fricile mele nerostite. Tu erai oglinda în care mă priveam și mă regăseam, chiar și în momentele în care nu voiam să mă văd. Și, fugind de tine, am fugit de toate acele părți din mine pe care le-am iubit, dar și de cele pe care le-am urât.
Am fugit peste poduri, peste orașe, peste amintiri. Am încercat să mă pierd în mulțimi, să mă ascund în tăceri, să mă reinventez în locuri noi, dar umbrele tale mă urmăreau. Nu erai tu cel care mă urmărea, ci eu. Eu, cea care purta în suflet fiecare cuvânt nerostit, fiecare zâmbet împărtășit, fiecare lacrimă pe care am ascuns-o. Fugind de tine, am încercat să scap de greutatea propriilor mele regrete, de greșelile pe care le-am făcut, de iubirea pe care n-am știut s-o păstrez.
Dar adevărul e că nu pot fugi de mine. Nu pot fugi de inima care încă bate în ritmul tău, de gândurile care se întorc la tine în miez de noapte, de dorul care mă sfâșie când ploaia bate în geam și-mi amintește de serile noastre. Tu ești în mine, în fiecare colț al sufletului meu, în fiecare fibră a ființei mele. Fugind de tine, mi-am pierdut busola, mi-am pierdut drumul, mi-am pierdut o parte din mine.
Și totuși, în această fugă, am învățat ceva. Am învățat că nu pot șterge ce a fost, că nu pot nega ce am simțit. Am învățat că iubirea, chiar și cea pierdută, rămâne o parte din cine sunt. Tu ești în mine, nu ca o rană, ci ca o poveste nerostită pe de-a-ntregul, ca o melodie care încă mai răsună, chiar dacă versurile s-au pierdut. Fugind de tine, am învățat să mă regăsesc. Să mă iert. Să mă accept.
Poate că nu te voi mai găsi în același fel, poate că drumurile noastre s-au despărțit pentru totdeauna. Dar, în loc să mai fug, aleg să mă opresc. Să privesc în urmă, nu cu regret, ci cu recunoștință. Pentru că, iubindu-te pe tine, m-am iubit pe mine. Și, pierzându-te pe tine, m-am regăsit pe mine. Fugind de tine, am învățat să mă întorc la mine.
