spot_imgspot_img

Poezii

spot_img

Femeia, între responsabilitate și eleganță

”Cu oamenii cu care trebuie să mă supraveghez când vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutăm și ne dăm informații meteorologice!” Ileana Vulpescu

   Câteodată mi-aș dori să am o baghetă magică și să mă transform, brusc, într-o caracatiță. Astfel, aș putea trosni mai mulți ”deștepți” în același timp. Nu voi înțelege niciodată de ce, pentru unii, sfintele sărbători înseamnă doar mâncare. Nu sunt Master Chef, dar tot ce fac, fac cu drag, cu mult suflet, cu multă bucurie pentru mine și, mai ales, pentru oamenii pe care îi iubesc. Așa cum am spus și în alt material, pentru mine, mâncarea nu este cea mai importantă prioritate. Da, îmi place să aranjez masa, să pregătesc ceva bun, să simt în casă miros de scorțișoară sau de cozonac, dar mult mai mult îmi place să simt miros de liniște, de bucurie, de înțelegere, de acasă, de familie.

   În Sâmbăta Mare m-am dus în piață să cumpăr flori. Îmi place la nebunie să am în casă zambile – îmi aduc aminte de ai mei, de Paștele copilăriei mele. Pentru că mă grăbeam, m-am lovit fără să vreau de o doamnă îmbrăcată foarte cochet, care mirosea a… sarmale.

– Hei, Alex, ce faci? Ești îndrăgostită, nu mai vezi pe unde mergi?!

– Vă rog să mă scuzați, spun, coborând privirea din sferele mele înalte. Surpriză, surpriză…în fața mea era o fostă colegă din liceu. No, servus, fată dragă! Ce mai faci?

– Uite, am ieșit așa, rapid, în piață, să fac ultimele cumpărături pentru Paște. Tu ce faci, ce ai pregătit bun pentru masa de Paște?

– Am făcut niște ouă, am cumpărat un cozonac, ceva aperitive, o friptură, salată și gata…

– Cum, gata? Doar atât?– Păi, nu e suficient? Crezi cumva că mănânc cu două linguri? Sunt singură acasă, deci pentru mine e suficient.

– Păi, am auzit că te-ai măritat.

– Așa, și? – răspund eu, nedumerită.

– Păi, asta gătește de Paște o femeie măritată?

(Deh, madam Mihăescu, flori ai vrut, acum ia-o p-asta… Respiră, expiră…)

– Nu înțeleg…Ți-am spus că sunt singură acasă, Aaron nu e acasă anul acesta…

– Se vede că n-ai înțeles, încă, cum merge viața, ce înseamnă căsnicia…

– Draga mea, luminează-mă, te rog!

– Păi, te voi lumina, ca poate așa îți vii în fire și revii cu picioarele pe Pământ. Uite cum stă treaba: o femeie elegantă miroase a Chanel, dar femeia perfectă miroase a sarmale. Așa să știi! Dacă vrei să fii femeia perfectă, nevasta perfectă, apucă-te și fă sarmale, nu floricele pe câmpii. Bărbatul nu se ține cu flori, ci cu mâncare bună!

(Oameni buni, mă uitam la fata asta cam cum se uită bietul Tom după ce-l mușcă Jerry de coadă sau, cum ar zice Aaron, cu o moacă de viezurici turbat… Pfff, bag de seamă că am trăit degeaba 40 de ani… La asta se reduce perfecțiunea unei femei, la un simplu miros de sarmale? Mamă, prost m-ai învățat…Doi pumni dacă primeam, eram mai lucidă…)

– Asta e, atunci Aaron va trebui să se obișnuiască cu o femeie mai ”imperfectă”, că eu sarmale nu știu să fac. Ghinion! Deci femeile care nu miros a sarmale nu au nicio valoare în opinia ta…

– Or avea ele valoare, dar nu ca soții, poate doar ca decor de scos la plimbare.

(În numele milioanelor de femei minunate care nu miros a sarmale, îmi venea să-i zic ceva de patrie, de neam și de partid… Mama lor de idei cretine, învățate de la moși și strămoși, mame, bunici, vecine și cine mai știe cine!)

– Draga mea, fiecare femeie are valoare, indiferent dacă miroase a parfum, a sarmale sau a săpun simplu. Generalizarea ta mă deranjează, și nu pentru că nu sunt așa ”perfectă” ca tine, ci pentru că nu mai pot tolera astfel de idei. Eu văd lucrurile altfel. Fiecare femeie, în anul 2026, are dreptul să miroasă a ce vrea, și fiecare bărbat are dreptul să-și aleagă femeia care simte că i se potrivește cel mai bine. Unii vor lângă ei o gospodină desăvârșită, și e ok așa. Alții vor mai mult un partener de suflet, de discuții frumoase, și la fel e ok așa. Nu toți bărbații vor pe masa de sărbători sarmale. Unii vor liniște. Le este o foame teribilă de liniște sufletească, de compasiune, de înțelegere, de iubire sinceră, de un gest frumos, de o vorbă bună, de un suflet cald. Degeaba li se aruncă o porție de sarmale cu mămăliguță fierbinte dacă femeia de lângă ei e mai rece decât un cub de gheață din congelator. Degeaba hrănești stomacul, dacă nu hrănești și sufletul. Bărbații sunt ființe, nu animale.

– Uite așa, cu tâmpenii d-astea, ajungeți să divorțați, că ăia pleacă mâncând pământul când le-o trece iubirea asta ”sufletească” și se vor duce ca niște lupi înfometați după prima care le pune o zeamă de ciorbă în farfurie. Aia rămâne cu bărbatul, iar voi, ”filozoafele”, rămâneți cu sticleți în cap.

– Să fiu eu sănătoasă câte femei, gospodine desăvârșite, au divorțat și nu sarmalele au fost probleme. Asta una la mână și doi la mână cine te iubește cu adevărat pentru ceea ce ești nu te va părăsi niciodată, chiar dacă nu miroși a sarmale. Dacă un om părăsește un alt om doar pentru acest motiv, atunci îi doresc baftă maximă. Ăla nu caută o parteneră de viață în adevăratul sens, ci doar să o înlocuiască pe mămică lui cu o altă mămică. Bucătăreasă sau parteneră, aceasta e întrebarea. Iar eu stau liniștită: Aaron tot acasă vine, așa ”imperfectă” cum sunt. Pentru el e mult mai important să fiu sănătoasă, să trăiesc, să se bucure de mine decât să miros a sarmale. Dacă chiar vrea, le facem împreună, așa cum facem, de obicei, totul.

Bem un vinișor, ascultăm muzică, râdem și înfășurăm sarmale. Și, pentru noi, prea puțin contează dacă, la final, ies sarmale sau bombe. Important e că, încă o dată, am petrecut un timp fain împreună, am cules amintiri de suflet și ne-a fost cald în suflet și gând. Dacă chiar voia o femeie ”perfectă”, la cât de mișto e ca om, ca suflet, ca tot și toate, își găsea cinci femei, nu una. Dar, pentru el, e mult mai importantă atmosfera din casă decât ce e în frigider. Nici el, nici eu nu suntem gurmanzi. Pe noi ne bucură mai mult un documentar, o vizită la un muzeu, vizita copiilor și o discuție de suflet până la 3 dimineața, o cafea bună alături de o carte la fel de bună. Noi așa suntem și este ok așa. Nu suntem toți la fel, Dumnezeu nu ne-a creat în serie ca pe mașini. Fiecare simte și crede diferit. Bărbat sau femeie, fiecare om e valoros, indiferent dacă și ce gătește, indiferent cum miroase. Nu toată lumea se dă în vânt după gătit, nu toată lumea se dă în vânt după scris. Fiecare om are pasiunea lui. Se spune că de Paște, de Crăciun, să fim mai buni… Atât de buni, încât, dacă o femeie nu miroase a sarmale, ești în stare s-o spânzuri în piața publică! Mișto bunătate! Așa bunătate, draga mea, fie la tine. Bună ziua!

– Bună ziua! – mi-a răspuns tăios.

  Doamne, îți mulțumesc pentru că ne-ai lăsat florile…Dragele mele dragi, de multe ori, prefer să vorbesc cu voi, minunile mele dragi, decât să ascult tot felul de povești cu zmei. Haideți să mergem acasă, să ne bucurăm unele de altele și Aaron de noi. Degeaba a înviat Hristos, dacă sufletul unora e în comă!

Câmpina, 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole apreciate