”De multe ori suntem un teatru: afară o mie de zâmbete, în interior o mie de lacrimi.” Autor necunoscut
De multe ori în viață m-am simțit asemenea unui clovn! Cu un ochi am râs, iar cu celălalt am plâns! Am zâmbit atunci când cel mai mult îmi doream să plâng, dar câteodată mă împiedica educația, aia care mă învăța că nu trebuie să îmi arăt emoțiile în public! Și am zâmbit trist, forțat, mecanic! Am spus că sunt bine, atunci când, de fapt, îmi era rău, mă simțeam bucăți de trup, de gând și de suflet! Am spus, deoarece tot educația era cea care îmi striga în cap : ține-ți firea! Societății îi plac oamenii puternici, oamenii care nu își arată vulnerabilitatea în fața nimănui! Și am fost puternică! Am fost asemenea unui soldat căruia superiorul său îi dă ordine scurte, directe și clare, ordine pe care soldatul le execută fără negociere!
Am stat atunci când îmi doream din tot sufletul să plec! Din relații de prietenie, de colegialitate, de vecinătate, de familie! Am spus da, atunci când sufletul meu mă certa pentru că îl trădăm și nu spuneam exact ce cred, ce simt, ce îmi doresc! Am spus nu, atunci când egoul meu a fost mai puternic decât integritatea mea! Am acceptat și am urmat sfaturi pe care nu le-am cerut și care nu m-au dus pe drumul meu! Și asta doar pentru a nu-i dezamăgi pe cei din jurul meu, pentru a fi acceptată! Mai ușor, mai bine, mai frumos!
Mi-am colorat viața în culorile terne ale celorlalți, doar pentru că ale mele erau mult prea vii, prea strălucitoare! Pentru că mi s-a spus că viața este dură și că nu trebuie să fiu mai strălucitoare decât ceilalți! Îi va deranja, mă vor invidia! Cu cât culorile semănau, cu atât era mai bine! Pentru ei, pentru mine, sau, poate, pentru nimeni!
Viața, o piesă de teatru! Un actor! Mai multe roluri! Și din fiecare rol am învățat ceva! Din rolul de clovn am învățat că trădarea de sine este cea mai mare și cea mai dureroasă! Am învățat că ceea ce nu spun nu omoară, dar îmi omoară sufletul și spiritul! Am învățat că și clovnii sunt iubiți, dar nu pentru integritatea lor, ci, pentru teatrul lor, de multe ori atât de ieftin! Am învățat că dacă nu voi începe să fiu sinceră cu mine, atunci nu voi avea niciun drept să cer celorlalți să fie sinceri cu mine!
Am învățat că cel mai important lucru este să trăiești cu demnitate, în verticalitate, indiferent dacă ceilalți mă iubesc, mă judecă, rămân lângă mine și mă învață fie iubirea, fie ce înseamnă, cu adevărat, marea singurătate!
Prea mulți clovni, prea multe roluri, prea multe trădări, prea puține chipuri, prea puțină sinceritate, prea multe iluzii despre cine și cum ar trebui să fim, prea puțină iubire pentru ce și cum suntem! Prea mult de prea puțin! Prea puțin de prea mult!
