„Uneori mă apucă o stare de tristețe fără să știu de ce. Dar adevărul este că mă apucă dorul. Dorul zilelor de demult, dorul de unele lucruri pe care le făceam cândva, dorul de persoane dragi care nu mai sunt în viața mea.”Jacek Łoziński
Învață-mă, te rog, cum să mă vindec de dor, de depărtare și de neputință! Învață-mă, te rog, cum să nu mai plâng și cum să merg prin deșertul ființei mele atunci când pleci, cum să dorm liniștită, când tu ești la mii de kilometri distanță! Învață-mă, te rog, cum să scap de teama că, într-o zi, m-aș putea trezi din visul nostru și aș putea da de realitatea mea, fără tine în ea! Învață-mă, te rog, cum să respir fără tine, cum să suport mai ușor așteptarea reîntoarcerii tale acasă, cum să fac să treacă mai repede timpul în weekend, când tu nu ești acasă, cum să trăiesc cu jumătatea de suflet în zilele sau lunile în care nu te văd și nu te aud!
Învață-mă, te rog, cum să ascult un cântec fără să mă doară versurile, cum să mă uit la un film frumos fără să suspin de dor, ce să fac atunci când citesc ceva frumos și, instinctiv, încep să-ți spun ce am citit, te întreb ce crezi, iar tu îmi răspunzi doar în ecoul gândurilor! Învață-mă, te rog, ce să fac atunci când văd un peisaj frumos și nu mă pot bucura de el alături de tine, cum să mă bucur de vară și de soare fără tine!
Învață-mă, te rog, cum pot să te iubesc mai mult, să te iubesc pentru viață și împotriva morții, cum pot să fiu mai mult lângă tine, cum să fac să fiu mai aproape de tine, cum pot să construiesc mai multe poduri între noi, cum pot să transform distanța care ne desparte din dușman în prieten/, cum pot să-ți transform visele în realitate! Învață-mă, te rog, cum pot să-ți dau curaj, cum pot să aduc mai multe zâmbete pe fața ta, cum pot să aduc mai multă lumină în sufletul tău, cum pot să aduc mai multă liniște în gândurile tale, cum pot să te fac mai fericit!
Învață-mă, te rog, cum pot să fac, iar, un întreg din cioburile tale de suflet și de viață, cum pot să-ți înțeleg mai bine trăirile și gândurile, cum să nu mai fiu geloasă pe vântul și pe briza mării care te sărută mai mult decât te sărut eu, cum să nu fiu geloasă pe pământul pe care îți porți pașii, sufletul și gândurile, cum să mă bucur de cântecul pescărușilor, fără să mă simt cioburi de valuri!
Învață-mă, te rog, ce să fac atunci când vin acasă și intru pe ușă tăcând, pentru că nu te găsesc acolo, ce să fac atunci când te caut prin casă și te găsesc doar în sufletul meu, ce să fac atunci când îmi doresc să vii acasă, să vin acasă, să fim, ce cuvinte să folosesc și cum să mă rog mai bine pentru ca Dumnezeu să mă audă mai bine, ce să fac atunci când îmi întind brațele să te îmbrățișez și te găsesc doar în inima mea! Învață-mă, te rog, ce să fac atunci când îmi este dor să-ți iubesc trupul sfânt și nu pot să te iubesc decât în sufletul meu, ce să fac atunci când îmi doresc să-ți sărut ochii tăi buni și calzi și nu o pot face decât privind pozele tale, icoane sfinte ale sufletului meu! Învață-mă, te rog, învață-mă!
